Dr. Veronica Moisil

Dr. Veronica Moisil

Medic specialist dermato-venerolog

Consultații / Tratamente

  • Marți: 13:00 - 20:00
  • Joi: 13:00 - 20:00

Născută într-o familie ale cărei valori sunt educația și corectitudinea, am urmat studiile pre-universitare în Deva, iar în 2001 am absolvit Facultatea de Medicină în Cluj-Napoca și am decis să-mi urmez specializarea în dermatologie, care în curând s-a transformat din meserie în pasiune.

În 2009 am înființat cabinetul dermatologic Estetderm din Bistrița, reușind în scurt timp să câștig încrederea și aprecierea pacienților care mi-au solicitat sprijinul, ceea ce m-a determinat să accept provocarea și să mă alătur doamnei Dr. Ruxandra Cutuș pentru a forma în Cluj-Napoca, un centru dermatologic care să ofere pacienților servicii complexe în dermatologie, bazate pe profesionalism și colaborare, având la îndemână multiple posibilități de diagnostic, precum și sprijinul unei echipe pasionate de această meserie.

Interesată în mod special de partea intervenționistă a dermatologiei (excizii chirurgicale, injectare toxină botulinică, filleri dermici), dermato-oncologie și dermatoscopie dar și estetică facială, mă străduiesc să fiu la curent cu ultimile tehnici și substanțe utilizate în dermatologie, participând periodic la congrese și cursuri de perfecționare în Europa.

Considerând că munca în echipă, respectul față de pacienți și colaboratori este secretul unor servicii medicale de calitate, vin cu entuziasm să mă alătur experienței doamnei Dr. Cutuș, pentru a oferi în Cluj-Napoca, servicii dermatologice la standarde europene actuale.